12 mai, o zi minunată nu doar pentru că e în luna lui florar, ci şi pentru că e ziua de naştere a celui care, prin taragotul său fermecat, a dat sonoritate frumuseţilor unei Românii pitoreşti, este ziua care ni l-a dăruit nouă, iubitorilor de cântec tradiţional, pe DUMITRU FĂRCAŞ.
S-a născut în Groşii Maramureşului şi, la început, a iubit fluierul.
La 14 ani şi-a lăsat plaiurile natale pentru a studia oboiul la Şcoala de muzică din Cluj-Napoca, apoi, tot aici, şi-a desăvârşit studiile la Academia de Muzică „George Dima”.
Inspirat, poate, de puritatea şi frumuseţea ancestrală ce caracterizează folclorul maramureşan, a prins drag de taragot şi l-a învăţat singur...apoi l-a dăruit lumii, consacrându-l.
A fondat Orchestra de muzică populară "Mărţişorul" a Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca (instituţie pe care a păstorit-o o vreme şi în calitate de manager).
Prin întreaga sa activitate, maestrul Dumitru Fărcaş, cum ne-am obişnuit cu toţii să-i spunem, a păstrat nealterate comorile folclorice moştenite din străbuni, înnobilându-le prin dorinţa de a transforma fiecare întîlnire în sărbătoare, dăruind, în permanenţă, regaluri pentru sufletele noastre.
Evocându-l în „Dumitru Fărcaş – metamorfozele taragotului”, criticul literar Petru Poantă a scris: „...omul şi instrumentul se contopesc într-un fel de fluid vital (...); melodia se naşte parcă din simbioza acestor corporalităţi. Ea singură prinde atunci consistenţă: imitând diafanitatea materială a nesfârşitului sau febrile „sintaxe ale fulgerului”; e pură, de o transparenţă absolută ori plină de arabescuri subtile (...). Desigur, nu avem de-a face numai cu un interpret. Dumitru Fărcaş este în primul rând un creator prin faptul că a zămislit un imaginar muzical original cu un stil imediat identificabil. Muzica sa, în ceea ce are mai bun, este o transubstanţializare a unui fond arhaic, o stilizare în sens metafizic a acestuia...”.Ce s-ar mai putea spune? Poate doar să-i urăm cu toţii: să ne trăiţi, maestre, să fiţi sănătos, iar viaţa românilor să fie mereu însorită de arta unui taragot fermecat!
La mulţi ani sănătoși, Maestre!
Maria Golban Șomlea
S-a născut în Groşii Maramureşului şi, la început, a iubit fluierul.
La 14 ani şi-a lăsat plaiurile natale pentru a studia oboiul la Şcoala de muzică din Cluj-Napoca, apoi, tot aici, şi-a desăvârşit studiile la Academia de Muzică „George Dima”.
Inspirat, poate, de puritatea şi frumuseţea ancestrală ce caracterizează folclorul maramureşan, a prins drag de taragot şi l-a învăţat singur...apoi l-a dăruit lumii, consacrându-l.
A fondat Orchestra de muzică populară "Mărţişorul" a Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca (instituţie pe care a păstorit-o o vreme şi în calitate de manager).
Prin întreaga sa activitate, maestrul Dumitru Fărcaş, cum ne-am obişnuit cu toţii să-i spunem, a păstrat nealterate comorile folclorice moştenite din străbuni, înnobilându-le prin dorinţa de a transforma fiecare întîlnire în sărbătoare, dăruind, în permanenţă, regaluri pentru sufletele noastre.
Evocându-l în „Dumitru Fărcaş – metamorfozele taragotului”, criticul literar Petru Poantă a scris: „...omul şi instrumentul se contopesc într-un fel de fluid vital (...); melodia se naşte parcă din simbioza acestor corporalităţi. Ea singură prinde atunci consistenţă: imitând diafanitatea materială a nesfârşitului sau febrile „sintaxe ale fulgerului”; e pură, de o transparenţă absolută ori plină de arabescuri subtile (...). Desigur, nu avem de-a face numai cu un interpret. Dumitru Fărcaş este în primul rând un creator prin faptul că a zămislit un imaginar muzical original cu un stil imediat identificabil. Muzica sa, în ceea ce are mai bun, este o transubstanţializare a unui fond arhaic, o stilizare în sens metafizic a acestuia...”.Ce s-ar mai putea spune? Poate doar să-i urăm cu toţii: să ne trăiţi, maestre, să fiţi sănătos, iar viaţa românilor să fie mereu însorită de arta unui taragot fermecat!
La mulţi ani sănătoși, Maestre!
Maria Golban Șomlea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu